Breslele  (ZUNFT, ZEECH în dialect) au fost o organizație medievalǎ complexǎ în care erau reunite pentru întrajutorare meseriașii din aceeași specialitate. Ele erau conduse dupǎ statute sau reguli precise. Cele mai vechi statute, din 1376, mentioneazǎ orașele Sibiu, Sighișoara, Sebeș și Orǎștie, în care funcționau 19 bresle și 25 de branșe meșteșugǎrești, între care erau menționați și Fierarii. Prin statut, breslele puteau funcționa doar în interiorul zidurilor cetǎții, se ocupau de aprovizionare, prețuri și de controlul calitǎții și de eliminarea de pe piatǎ a produselor falsificate. Fiecare produs era marcat de cǎtre meșter cu semnul sǎu specific Signatum.  La fel ca și orașele, breslele sǎsești erau organizații închise pentru negermani.

Schimbul permanent de cunoștințe tehnice cu Europa Apuseanǎ, le-a asigurat meșterilor sași o anumitǎ preeminentǎ zonalǎ în practicarea tuturor meseriilor.

Tot în sarcina breslelor cǎdea și îngrijirea orfanilor, vǎduvelor, sǎracilor și bǎtrânilor rǎmași singuri.

În sarcina breslelor cǎdea și apǎrarea burgului, fiecare breaslǎ primind spre apǎrare o porțiune din zidul de incintǎ și un turn de apǎrare.

Pe masurǎ ce forța economicǎ a breslelor creștea, pe parcusul secolelor  XV-XVI, fruntașii breslelor mai puternice au intrat în viața politicǎ ajungând Patricieni.

În perioada lor de glorie, breslele au avut o viațǎ frumoasǎ, participând la sǎrbǎtori și evenimente cu mese bogate, însa cu timpul au intrat în declin , mai ales dupa apariția manufacturilor, în secolul al XVIII lea, pâna la dispariția lor în 1872.