Zilele culturii Germane Sighisoara 2019

Zilele culturii Germane Sighisoara 2019

Zilele Culturii Germane, ediția 2019
În spiritul continuității tradiției și a preocupării constante pentru o viață culturală bogată, și în acest an, Forumul Democrat al Germanilor din România – Filiala Sighișoara, cu sprijinul Municipiului Sighișoara, organizează, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, Zilele Culturii Germane, manifestare aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 78/25.04.2019.
Prin organizarea acestui eveniment s-a inițiat încă de la prima ediție un cadru generos de exprimare a valorii culturii germane ca o componentă esențială a multiculturalismului Sighișoarei. Programul manifestării se va desfășura după cum urmează:

Vineri, 31 mai 2019
15:30 Primirea invitaților de onoare (Sediul FDG Sighișoara)
16:00 Deschiderea festivă cu participarea grupului de copii “Burgspatzen” condus de inv. M. Szombati, Piața Muzeului
16:30 Mesajele oaspeților de onoare, Biserica Mănăstirii
17:00 Concert de orgă susținut de Steffen Schlandt (Brașov), Biserica Mănăstirii
Prelegere privind restaurarea orgii, susținută de Jurg Leutert
Sâmbătă, 1 iunie 2019
12:00 Program pentru copii în limba română: “Muzicanții din Bremen”, scenetă muzicală cu Ursula și Kurt Philippi, J. Leutert ș.a., Biserica Mănăstirii
14:30 Prelegere: “Sighișoara în rețeaua istoriei orgilor transilvănene”, Hermann Binder, Sala Sander
16:30 Concert coral susținut de: “Birmingham Festival Choral Society”, piese de Vivaldi, Mozart și muzică folclorică din insulele Britanice, Biserica Mănăstirii
Duminică, 2 iunie 2019
10:00 Slujbă religioasă la Biserica Mănăstirii, episcop R. Guib și preot B. Frohlich
Concert de orgă susținut de Theo Halmen
15:00 Parada portului și a dansului popular săsesc cu formațiile de dans din Reghin, Sibiu, Sebeș și Sighișoara, împreună cu Fanfara Sighișoara, Piața Cetății
18:00 Sosire la bastionul Cositorarilor

Va fi deschisă zilnic, între orele 10.00 și 17.00, o expoziție permanentă despre restaurarea orgilor din Biserica Mănăstirii.

Sursa: Facebook Primaria Sighisoara