Văzută de pe înălţimile din jur, Cetatea Sighişoarei pare o uriaşă navă încărcată cu monumente, plutind deasupra acoperişurilor Oraşului de Jos, într-o mare de verdeaţă. O concentrare neobişnuită de monumente de arhitectură medievală într-un spaţiu relativ restrâns, amplasate pe un deal din mijlocul defileului Târnavei Mari, iată elementele care au particularizat Cetatea şi, în acelasi timp, au salvat-o de la distrugere.

Cetatea medievală, care de fapt este un oraşel fortificat cu ziduri şi turnuri de apărare, ocupă în principal o terasă largă ( aproximativ 300 m lungime pe 200 m lăţime) aflată la 35 m deasupra luncii Târnavei Mari şi un promontoriu cu pante abrupte ( Dealul Școlii), pe care se află de sute de ani uriaşa Biserică din Deal şi clădirea Gimnaziului Evanghelic, actualmente Liceul Joseph Haltrich.

Piaţa Cetăţii este traversată de cele două axe care se intersectează aici: o axă longitudinală ( nord-sud), care are drept cap de perspectivă spre sud Biserica din Deal, şi o axă transversală ( est-vest), care face legătura între Turnul cu Ceas şi Turnul Croitorilor. Celelalte străzi importante ale Cetăţii sunt dispuse paralel cu axa longitudinală, constituind o tramă stradală de inspiraţie renascentistă, ce imită structura taberelor militare romane şi despre care se crede că a fost realizată după marele incendiu din 1676.

In cursul sec. al XIII-lea traseul drumului comercial nord-sud s-a mutat de pe valea Saschizului pe valea Saeşului. Acest lucru a transformat mica aşezare şi fortificaţia regală de la Sighişoara într-un centru nodal, unde se intersectau vechiul drum est-vest de pe valea Târnavei Mari, cu noul drum nord-sud, considerat cel mai scurt traseu între Cluj şi Bran.

In epoca în care acest teritoriu a fost populat cu colonişti germani ( saşii transilvăneni de mai târziu), ce aduceau cu sine un valoros bagaj de cunoştinţe practice, asemenea condiţii de natură geografic – strategică ofereau garanţia evoluţiei aşezării în direcţia unui important centru meşteşugăresc şi comercial.

Pe parcursul epocilor, aşezarea s-a dezvoltat şi în afara perimetrului Cetăţii, Sighişoara devenind în secolul al XIV-lea un important centru administrativ, în zona Cetăţii concentrându-se, de-a lungul Evului Mediu, cele mai reprezentative clădiri: sediile Primăriei, bisericile, mănăstirile, şcolile.

Atmosfera medievală a Cetăţii de astăzi este conferită mai ales de aspectul străzilor înguste, cu traseul mereu schimbător, de arhitectura zidurilor şi turnurilor relativ bine păstrate şi de vechile sale biserici.

Strada Tâmplarilor este paralelǎ cu strada Școlii și strada Bastionului și ne introduce direct in atmosfera arhitecturii arhaice și simple de altadatǎ, ce trebuie sa fi caracterizat intreaga cetate în trecut, cu ulițe înguste și strâmbe, pavate cu piatrǎ de râu și geometria mereu schimbǎtoare a caselor mici cu unul sau douǎ nivele. O caracteristicǎ a strazii Tâmplarilor este cǎ pe o parte deservea anexele gospodǎrești ale caselor din Piața Cetǎții, str. Bastionului, Școlii și Cojocarilor iar pe de alta parte, casele de pe celǎlalt front al strǎzii Tâmplarilor, aveau anexele gospodǎrești spre strada zidul Cetǎții.

Marele incendiu din 30 aprilie 1676, care a distrus foarte multe case, a produs şi în Cetate o ruptură între vechiul orăşel gotic şi renascentist şi noul oraş refăcut în spiritul curentelor arhitectonice târzii.

Vizitatorul care urcă spre Cetatea medievală pe strada Turnului va fi copleşit de silueta dominatoare şi autoritară a Turnului cu Ceas, simbol al oraşului şi unul dintre cele mai frumoase monumente ale Transilvaniei.

Turnul acesta este el însuşi expresia a patru stiluri arhitectonice dispuse într-o stratigrafie verticală. El are la bază cele doua ganguri boltite apartinând vechiului turn scund de poartă din secolul al XIII-lea, construit în stilul romanic târziu ( sau gotic timpuriu), peste care s-au ridicat cele patru etaje de zidărie masivă cu deschideri mici, specific gotice. La etajul al cincilea structura gotică este întreruptă de o „loggia”, care sugerează spiritul Renaşterii şi care face relaţia , pe verticală, cu uriaşul acoperiş baroc, care dublează practic înalţimea turnului.

Turnul este un monument care combină fericit masivitatea şi forţa, cu avântul şi aspiraţia spre înălţime, sugerate de acoperişul svelt cu patru turnuleţe .

Intrând în Piaţa Muzeului pe sub Turnul cu Ceas, o stradă destul de largă ne va conduce direct spre Piaţa Cetăţii ( Burgplatz).

Casele din Piaţa Muzeului şi, mai ales cele din Piaţa Cetăţii au fost locuite în trecut de familii bogate  de patricieni sau de familiile nobile ale oraşului: Schell von Ehrenschild, Kelp von Sternburg, Csech von Sternheim si Waldhüttervon Minnenburg. In Piaţa Cetăţii s-a aflat multă vreme „stâlpul infamiei” , o coloană de piatră cu două inele de fier si „tribuna” ( Stallum), pe care se judecau în public procesele capitale.( Dubowy 1957).

Urcând pe strada Scolii către Biserica din Deal, atrag atenţia casele de pe partea stângă , care păstrează în mare masură aspectul tradiţional săsesc, cu trimiteri directe la arhitectura rurală.

Primul sistem defensiv al Cetăţii, cu ziduri şi turnuri de dimensiuni mai modeste, a început să fie amplificat după anul 1400, cand Transilvania era confruntată cu creşterea intensităţii invaziilor turceşti. Din documente se ştie că acest sistem a fost amplificat în înălţime în jurul anului 1490, apoi la inceputul secolului al XVI-lea ( 1522) precum şi la mijlocul secolului.

Odată cu dezvoltarea artileriei grele în secolul al XVI – XVII-lea, au fost amplificate şi supraînalţate turnurile Cetăţii, pentru a le mări forţa şi campul de tragere şi de vedere şi au fost construite bastioane pentru piesele grele de artilerie, întrucat din interiorul turnurilor nu se mai putea trage decat cu armele mai mici, datorita fumului şi emanaţiilor de gaze specifice tunurilor.

Si astfel, începând din secolul al XVII-lea, Sighişoara devine unul dintre cele mai puternice oraşe fortificate ale Transilvaniei de sud.

Valoarea de unicat al ansamblului de arhitectură medievală în care se include atât Cetatea cât şi Oraşul de Jos, a început să fie conştientizată încă din secolul al XIX-lea de către localnicii care protestau deja la 1886 împotriva demolării fostei mănăstiri dominicane şi a Turnului Dogarilor, singurul monument rămas în picioare integral din secolul al XIII-lea.